Ne dezgheţăm, ne dezmorţim şi pornim din nou cu soarele-n priviri către eterna şi fascinanta Românie.
- Valea Arieşului
Această zonă este savuroasă în toate anotimpurile şi oferă mult potenţial turistic precum gheţarul de la Scărişoara, rezervaţiile naturale Dealul cu melci și Detunata, Cascada Pişoaia, Mănăstirea Lupşa, Poiana Narciselor din Poieni, Roşia Montană, Peştera Urşilor. Desi se afla într-o zona montană, Valea Arieşului este accesibilă atât pe calea ferată (traseul Turda-Câmpeni), cât si pe şosea. Teritoriul văii este traversat, în partea sa centrală, de o şosea importantă, DN 75 Turda-Beiuş, modernizată, care asigură legatura cu DN 1 Bucureşti-Oradea. Din acest drum, de la Câmpeni, se desprind variante spre Alba Iulia, Zlatna şi Brad.

Poiana Narciselor, cunoscută și sub numele de Dumbrava Vadului sau Dumbrava Narciselor, este cea mai mare rezervație de acest fel din întreaga Europă.
- Cheile Nerei
Parcul Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa este situat la limita sud-vestică a ţării, în sudul munţilor Anina. Mai exact în judetul Caraş-Severin. Obiectivele turistice principale sunt Cheile Nerei, Lacul Dracului, Lacul Ochiul Bei, dar şi numeroase peşteri şi cascade impresionante.
- Maramureş
Tradiţie şi inedit puteţi întâlni şi în această zonă, în deosebi în Borşa (Muzeul Satului şi Memorialul Victimelor Comunismului din Sighetul Marmaţiei), Valea Vaşerului, Săpânţa (Cimitirul Vesel) ori la mănăstirile din Bârsana sau Ieud.
- Padiş – Cetăţile Ponorului
Aici se pot vizita Cetăţile Ponorului, dar şi nenumăratele peşteri, gheţari (Focul Viu, al treilea ca marime din România), canioane sălbatice (Valea Galbenei, Valea Boga), lacuri subterane si cascade.
- Cazanele Dunării
Măreţie, fluviu, plimări cu barca, pescari, Cazanele Mari, Cazanele Mici, Golful Mraconia (statuia lui Decebal), fortificaţia medievală de la Tricule, cetatea Drencova.
- Mănăstirile din Bucovina
Principalele mănăstiri ale Bucovinei sunt Voroneţ, Moldoviţa, Suceviţa, Putna, Humor şi Arbore.
- Gura Portiţei
Fost sat pescăresc între Dunăre şi Marea Neagră, actualmente un loc boem pentru relaxare şi linişte.
- Pasul Tihuţa
Pasul Tihuța (numit și Pasul Bârgău) este o trecătoare situată, în grupa nordică a Carpaților Orientali în sud-estul Munților Bârgău, la o altitudine de 1201m.
- Viscri
Satul Viscri se află în judeţul Braşov şi este căutat de turişti francezi, australieni, suedezi, elveţieni, iar prinţul Charles al Marii Britanii este cel care savurează autenticitatea acestuia în fiecare an, cumpărându-şi aici o veche gospodărie săsească.
- Vulcanii Noroioşi
Rezervaţie naturală de tip geologic pe cca. 30 ha.,Vulcanii noroioşi sunt localizaţi în Subcarpatii de Curbură, în localitatea Berca, jud. Buzău, fiind formaţi datorită erupţiilor de gaze din pământ, care antreneză spre suprafaţă nămol şi apă.
Adăugat de Patricia Iancu
la 02/03/2017
/ modificat la 01/10/2020
Publicat de: Revista Civilizatia
Titlu: 10 destinaţii de vis din România
Subiect: 10 destinaţii de vis din România
Descriere: Ne dezgheţăm, ne dezmorţim şi pornim din nou cu soarele-n priviri către eterna şi fascinanta Românie. Valea Arieşului Această zonă este savuroasă în toate anotimpurile şi oferă mult potenţial turistic precum gheţarul de la Scărişoara, rezervaţiile naturale Dealul cu melci și Detunata, Cascada Pişoaia, Mănăstirea Lupşa, Poiana Narciselor din Poieni, Roşia Montană, Peştera Urşilor. Desi se afla […]
Legătură: 10 destinaţii de vis din România